Paulo Coelho - Admirand desertul

Paulo Coelho 

Ce ma face sa sufar
Rabinul Moshe de Sassov si-a adunat discipolii pentru a le spune ca, in sfarsit, invatase cum sa-si iubeasca aproapele. Toti s-au gandit ca omul acela sfant avusese o revelatie divina, dar Moshe a negat.
- De fapt, spuse el, azi dimineata cand plecam de acasa dupa cumparaturi am vazut-o pe vecina mea Esther stand de vorba cu fiul ei. Ea il intreba:
- Ma iubesti?
Baiatul a raspuns ca da. Esther insista:
- Stii ce ma face cel mai tare sa sufar?
- Habar n-am, raspunse copilul.
- Atunci cum poti sa ma iubesti daca nu stii ce ma face sa sufar? Incearca sa descoperi repede toate lucrurile care ma fac nefericita, pentru ca numai asa iubirea ta va fi perfecta. Rabinul Moshe de Sassov conchise:
„Adevarata iubire este aceea care reuseste sa evite suferintele inutile".
Ce il bucura pe Dumnezeu. Discipolii lui Baal-Shem sarbatoreau ziua bucuriei, Tora, band vin cu maestrul.
Nevasta rabinului a protestat:
- Daca beti vinul, n-o sa mai ramana pentru sfintire.
- Atunci spune-le sa termine cu petrecerea.
Femeia se duse in incaperea unde beau invataceii, dar cand deschidea usa se razgandi si se intoarse langa sotul ei.
- De ce n-ai facut nimic? intreba Baal-Shem.
- Pentru ca dansau, cantau si se bucurau de viata, raspunse femeia. N-am avut curaj.
- Ai priceput foarte bine. Asa primeste Dumnezeu recunostinta credinciosilor lui: cand vede ca sunt fericiti. Du-te si mai da-le vin, adauga rabinul.
Buzele pecetluite. Discipolul rabinului Nachman din Bratzlava veni sa-si caute sfatuitorul:
- Nu pot vorbi cu Dumnezeu.
- Asta se intampla mai mereu, ii raspunse Nachman.
Simtim ca gura ne este pecetluita sau nu ne vin cuvintele. Cu toate acestea, simplu fapt de a face un efort pentru depasirea situatiei este deja un pas inainte.
- Dar nu e de ajuns, insista discipolul.
- Ai dreptate. In asemenea cazuri trebuie sa ridici ochii spre cer si sa spui: „Doamne Dumnezeul meu, sunt asa de departe de Tine incat nu reusesc sa cred nici macar in propria mea voce".
Pentru ca, de fapt, Dumnezeu asculta si raspunde totdeauna. Noi suntem aceia care nu putem vorbi, de teama ca El nu este atent la ce spunem.

Rugaciunea turmelor. Traditia iudaica povesteste istoria unui pastor care-i spunea mereu Domnului:
„Maestru al Universului, daca ai o turma, eu ti-o voi pazi fara plata fiindca Te iubesc".
Intr-o zi, un intelept auzi ciudata rugaciune si, ingrijorat de ceea ce credea ca este o ofensa adusa lui Dumnezeu, il invata pe pastor rugaciunile pe care le stia el. Dar, dupa ce se despartira, pastorul uita rugaciunile. Infricosat sa nu-l supere pe Dumnezeu daca se mai oferea sa-i pazeasca turmele, se hotari sa renunte la orice incercare de a mai vorbi cu El.
Chiar in noaptea aceea, inteleptul avu un vis: „Cine pazeste turmele Domnului?, spunea un inger. Pastorul se ruga cu sufletul, iar tu l-ai invatat sa se roage din varful buzelor".
A doua zi, inteleptul se duse pe camp, ii ceru iertare pastorului si incluse Rugaciunea turmelor in cartea lui de psalmi.

Aici unde ma aflu
Dupa ce a castigat multe concursuri de tir cu arcul, tanarul campion al orasului s-a dus sa-l caute pe maestrul zen.
- Sunt cel mai bun, a spus el. Nu am invatat religie, nu am cerut ajutorul calugarilor, si totusi am reusit sa fiu considerat cel mai bun arcas din regiune. Am aflat ca pe vremuri si dumneavoastra ati fost considerat cel mai bun arcas din zona, de aceea va intreb: chiar trebuia sa va faceti calugar pentru a invata sa trageti?
- Nu, raspunse maestrul zen.
Dar campionul nu era multumit: scoase o sageata, o puse in arc, trase si nimeri o cireasa care se afla la o buna distanta. Zambi, ca si cum ar fi spus „ati fi putut sa castigati timp, dedicandu-va numai tehnicii", si spuse:
- Ma indoiesc ca puteti face acelasi lucru.
Fara sa clipeasca, maestrul intra, isi lua arcul si porni inspre muntele din apropiere. Drumul avea o prapastie ce nu putea fi trecuta decat pe un vechi pod de franghii putrezite, care stateau sa se rupa. Cu un calm extraordinar, maestrul zen ajunse la jumatatea podului, scoase arcul, potrivi sageata si tinti spre un copac de pe marginea prapastiei, drept la tinta.
- E randul tau acum, ii spuse amabil tanarului, in timp ce se intorcea pe malul solid al prapastiei.
Inspaimantat, cu privirea la prapastia de sub el, arcasul ajunse la locul indicat si trase, dar sageata se duse foarte departe de tinta.
- La asta mi-au servit disciplina si practica meditatiei, conchise maestrul, cand tanarul se intoarse langa el. Tu poti fi foarte abil cu instrumentul pe care l-ai ales pentru a-ti castiga viata, dar totul este zadarnic daca nu reusesti sa-ti domini mintea care foloseste acel instrument.

Admirand desertul
Trei oameni care treceau cu o mica caravana au vazut un alt om care contempla apusul in desertul Saharei, de pe inaltimea unui munte.
- Trebuie sa fie un pastor care si-a pierdut o oaie si incearca sa vada unde este, spuse primul.
- Nu cred sa caute ceva, cu atat mai mult cand apune soarele si totul isi pierde conturul. Cred ca-si asteapta un prieten.
- Ba eu cred ca este un drept-credincios in cautarea revelatiei, comenta al treilea.
Au inceput sa se certe sustinandu-si fiecare parerea despre ce va fi facand acel om si fiecare o tinea pe-a lui, incat putin a lipsit sa nu ajunga la bataie. In sfarsit, pentru a vedea cine avea dreptate, s-au hotarat sa urce muntele si sa mearga sa vorbeasca cu el.
- Iti cauti o oaie, omule?, intreba primul.
- Nu, nu am turme de oi.
- Atunci sigur astepti pe cineva - afirma al doilea.
- Sunt un singuratic, traiesc in desert, veni raspunsul.
- Daca traiesti in desert si in singuratate trebuie sa credem ca dumneata esti un sfant in cautarea lui Dumnezeu si meditezi - spuse, multumit, al treilea om.
- Dar totul pe Pamant trebuie sa aiba o explicatie? Ei bine, atunci sa va explic: stau aici numai pentru a admira apusul - nu credeti ca este de ajuns pentru a da sens vietilor noastre?

(Traducere de Gabriela Banu)







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Solstitiul de Iarna 2009: 21 decembrie 2009

PORTALUL LEULUI SI DINCOLO DE EL CATRE NOUL PAMANT MULTIDIMENSIONAL Noile energii ale Pamantului – August 2012