Postări

Se afișează postări cu eticheta wings

Ultimul mesaj Karen Bishop Finalul postărilor WINGS şi moartea a tot ceea ce este perimat

Ultimul mesaj Karen Bishop Finalul postărilor WINGS şi moartea a tot ceea ce este perimat 14 mai 2010 Către toţi cititorii mei: La începutul lui mai, m-am lepădat de carapacea vechiului meu sine. Asemenea unei morţi definitive şi a unei încheieri de final, timpul meu a trecut şi la fel s-a dus tot ceea ce a plecat odată cu el. După cum mi-a spus într-una familia mea stelară: “Acum, timpul tău s-a sfârşit. Ai dus la capăt ceea ce ai venit să faci şi a venit vremea să te întorci acasă”. Aşa cum se întâmplă cu orice sfârşit, în jurul nostru se închid atât de multe uşi ce nu se vor mai deschide niciodată. Revenirea nu mai este posibilă, spaţiile nu se vor mai deschide şi nu mai avem încotro să ne ducem. De aceea, virtual, devenim invizibili şi nu mai locuim în dimensiunile pe care trebuia să le părăsim. Într-adevăr, venise vremea ca eu să fac saltul către o dimensiune cu vibraţie mai înaltă şi să am o existenţă foarte diferită de cea pe care am trăit-o până acum. Multe dintre...

CELE TREI OPTIUNI 2 mai 2010

Karen Bishop   CELE TREI OPTIUNI 2 mai 2010 (ii multumim Irinei) Fiti bineveniti!     La nivelul sufletelor noastre, ne aflam din nou la o rascruce de drumuri si, desi abia am postat un mesaj WINGS in data de 30 aprilie, dupa o vizita a prietenilor mei stelari am simtit nevoia sa va impartasesc ceva mai multe informatii despre actuala noastra situatie pe planeta. Fiecare dintre noi este puternic si intelept in adancul inimii, iar eu am simtit intotdeauna ca, daca avem propriile noastre barometre puternice si clare, si daca ne folosim inima, aceasta este intotdeauna cea mai buna cale pe care sa mergem. Astfel, toate postarile de pe website-ul meu au fost intotdeauna menite sa valideze ceea ce experimentam si faptul ca, desi ne simtim uneori singuri, in aceasta tranzitie suntem, in multe feluri, cu totii impreuna. In ultimele cateva luni, mi s-a oferit posibilitatea de a alege sa raman aici, pe planeta, sau sa plec pentru totdeauna. Ne-am putea intreba cate ...

KAREN BISHOP Sa ramanem in ochiul furtunii

                KAREN BISHOP Sa ramanem in ochiul furtunii 30 aprilie 2010   Fiti bineveniti! Acum ne deplasam intr-un nou teritoriu si, pe masura ce continuam sa evoluam – fiind, in acelasi timp, martori ai ultimelor etape ale “sfarsitului sfarsitului” – descoperim ca ne aflam in spatii noi si interesante, pe care inca mai trebuie sa le experimentam. Vechea lume, asa cum o stim noi, decade acum mult mai rapid. Putem descoperi ca este mai greu ca niciodata sa interactionam sau sa ne implicam, prea mult, in orice. Este posibil ca nimic sa nu mai para in ordine si sa ne intrebam unde oare ne-a fost menit sa ajungem; mai mult, am putea simti ca suntem pierduti intr-un spatiu fara spatiu, odata ce atingerea ramasitelor vechii realitati este perceputa ca un obicei obligatoriu de supravietuire, pe care inca mai trebuie sa il induram pentru un timp. Deoarece am fost evacuati i...