Fie ca anul ce vine sa straluciti ... prin bunatate !

Marii sfinţi creştini, fără nici o excepţie, au fost din cale afară de milostivi şi din cale afară de obişnuiţi! Au stat întotdeauna aproape de cei mai sărmani, de cei mai suferinzi şi mai oropsiţi oameni, i-au vindecat pe unii şi le-au ameliorat suferinţele sufleteşti altora, cum fiecăruia dintre aceşti sărmani le-au arătat o dimensiune diafană şi luminoasă a existenţei. Nici un sfînt nu i-a mai dat ceva unuia care avea, deja! Precum nu-i nevoie să vindeci un om sănătos şi n-are sens să vrei să faci fericit pe cineva deja fericit. Poate că ar fi o binecuvîntare să privim către faptele şi comportamentele sfinţilor, căci în ele găsim atitutinile corecte, blînde, binevoitoare, iubitoare şi înălţătoare ale omului autentic.
Exemplul personal devine bastionul de aur al experienţei, căci noi nu avem puterea să dovedim prin vorbe că iubim, că sîntem buni şi calzi. Nici nu putem dovedi prin vorbe, cît de meşteşugite ar fi ele, că înţelegem ce înseamnă un dar ori că vedem extraordinarul în ceea ce este obişnuit. Însă, prin exemplul personal, devenim purtători vii şi puternici ai făcliei divine, ce se aprinde prin tot ce-i simplu, prin tot ce-i obişnuit, prin tot ce-i incredibil de aproape. În vremea sărbătorilor de iarnă avem cu toţii o predispoziţie spre tristeţe, ca şi spre dăruire ori bucurie; spre joc, ca şi spre inacţiune şi, pentru că nu privim către dovezile ce ne pot înveşmînta în înţelegeri şi clarificări, putem pica uşor în stări depresive. Dar, dacă avem măcar şi tendinţa de a aluneca spre nefericiri şi tristeţi, ar fi îndeajuns să ne rotim privirea prin propriile case ori să privim albul zăpezilor ce ne alintă consistent şi tulburător. Un copil care se joacă, un cîine care dă din coadă a bucurie, o pisică ce toarce liniştită, mirosul de cozonaci sau simplul fapt că “sîntem” acum pentru a vedea ce este în jurul nostru ne trezeşte la viaţă. Noi devenim mai buni privind cu atenţie către ceea ce-i bun în lumea noastră şi apoi intervenind acolo unde putem fi de folos. Un doctor salvează şi viaţa ticălosului şi pe aceea a sfîntului. Un avocat apără şi criminalul, şi pe cel blînd. Soarele, ca şi zăpezile curg peste toate fiinţele, fără părtinire, iar în aceste manifestări ale firii şi ale naturii regăsim exemplul de care avem nevoie pentru a şti noi înşine cum şi pe unde să mergem în viaţă. Iar a merge prin viaţă din dragoste şi cu dragoste este tot ce avem nevoie cu adevărat pentru a fi neobişnuiţi, extraordinari, speciali prin ceea ce este obişnuit. Aceasta-i povestea minunată a sfinţilor; dimensiunea umană obişnuită îi face neobişnuiţi. Slăbiciunea îi face puternici. Şi, doar reflectînd la acestea toate, putem izbuti să ne reconsiderăm reperele pe drumul vieţii, căci prin ele şi din ele ne hrănim mintea, sufletul şi comportamentele. Fără repere, fără principii corecte şi clare, fără bucuria izvorîtă din tot ce-i obişnuit, riscăm să fim precum florile de plastic, care înlocuiesc prospeţimea, candoarea, gingăşia, frumuseţea şi extraordinarul florilor reale. Noi vă dorim Crăciun fericit şi pentru anul ce vine să străluciţi în iubire, bunătate şi-n blîndeţe, căci dacă aveţi în suflet acestea, sînteţi – deja, extraordinari. Şi fa fel de frumoşi ca florile!