KAREN BISHOP Sa ramanem in ochiul furtunii

KAREN BISHOP Sa ramanem in ochiul furtunii

30 aprilie 2010

  Fiti bineveniti!

Acum ne deplasam intr-un nou teritoriu si, pe masura ce continuam sa evoluam – fiind, in acelasi timp, martori ai ultimelor etape ale “sfarsitului sfarsitului” – descoperim ca ne aflam in spatii noi si interesante, pe care inca mai trebuie sa le experimentam.

Vechea lume, asa cum o stim noi, decade acum mult mai rapid. Putem descoperi ca este mai greu ca niciodata sa interactionam sau sa ne implicam, prea mult, in orice.

Este posibil ca nimic sa nu mai para in ordine si sa ne intrebam unde oare ne-a fost menit sa ajungem; mai mult, am putea simti ca suntem pierduti intr-un spatiu fara spatiu, odata ce atingerea ramasitelor vechii realitati este perceputa ca un obicei obligatoriu de supravietuire, pe care inca mai trebuie sa il induram pentru un timp.

Deoarece am fost evacuati intr-un aer rarefiat si plutim intr-un spatiu exterior – fara ancora, ci doar mentinandu-ne singuri centrul personal in interiorul nostru – noi asteptam, pe masura ce vechea lume continua dezagregarea si eliminarea energiilor si creatiilor, care nu se vor mai potrivi niciodata cu realitatea unei noi lumi.

Alinierea cu ceea ce este nou, pregatirea Pamantului pentru noua realitate si zguduiturile care vor continua sa se manifeste, multe luni de acum inainte, au creat o instabilitate in jurul nostru care ne obliga sa cautam sa ne agatam de ceva… ceva la care putem spera si pentru care ne putem ruga sa fie suficient de bun si iubitor.

Precum actorii dintr-o piesa in care scenariul nu se mai respecta, putem continua pe acelasi drum, purtand aceleasi masti, sau chiar intrebandu-ne cum ar trebui sa interactionam cu cei care s-au baricadat intr-un buncar al fricii, asteptand, in mod subconstient, nici ei nu stiu ce. In cel mai bun caz, asteptand sa vada daca altii se comporta ca si cum totul pare in regula. Faptul ca multi dintre noi stiu ce anume depinde de nivelurile nevazute, ne face sa ne intrebam in ce film ciudat de science-fiction am ales, singuri, sa jucam.

Desigur ca noi progresam, ca intotdeauna, in procesul de inaltare spirituala care se dezvaluie si se reveleaza in moduri pe care nici macar nu ni le-am putea imagina, pana cand nu se revarsa direct asupra noastra. Si, ca intotdeauna, posibilitatea alegerii pe care ne-o da liberul arbitru creeaza tipul de experienta pe care o va trai planeta, pe masura ce continua sa se transforme si sa se modeleze, intr-o noua casa ce va gazdui noua realitate.

In acest fel, chiar daca atat de multe se sfarsesc, procesul nostru de evolutie spirituala este cel care se afla in tandem cu aceste schimbari, creand oameni noi, care vor invata sa evolueze in fiinte cu o vibratie mai inalta, care se vor afla la locul potrivit in mod natural, fiind exact cine si ce trebuie sa fie.

Asa cum s-a intamplat de atatea ori in decursul acestei experiente unice, planul s-a schimbat din nou, sau, cel putin, a fost remodelat in ceva care se potriveste cu actuala desfasurare de optiuni conforme cu liberul arbitru si cu modalitatile in care planeta si locuitorii sai au ales sa experimenteze aceasta schimbare majora.

Frica si autoconservarea au creat o imensa experienta a separarii. Noi pur si simplu nu ne mai “vedem” unul pe celalalt si, de aceea, initierea oricarei noi creatii in comun cu altii, la un nivel mult mai inalt de vibratie, a fost intarziata in mod drastic. De aceea, acum suntem incurajati sa “renuntam”, ca sa zic asa, si sa ne deschidem catre spatii noi, care sunt mult mai subtile, blande, facile, luminoase si, astfel, sa nu mai mentinem niciun fel de spatiu dens si dramatic.

Aceasta adaptare la un plan de nivel mai inalt se va manifesta in diferite moduri. Ne vom afla in pozitia de a lucra pentru altii, avand un salariu sigur, in loc sa lucram pentru noi. Ne putem afla in roluri simple, centrate, fara planuri sau programe. Am putea descoperi ca nu este necesar sa facem mare lucru, ci pur si simplu sa ne bucuram de locul in care ne aflam, fiindca, in mod foarte subtil si pur, aici am fost meniti sa ne aflam, la nivelurile noastre cele mai adevarate si inalte. Lucrurile vor fi mult mai „linistite”, daca vom sta in ochiul furtunii. Vom fi mutati din calea raului.

Am putea simti ca suntem dusi inapoi, in trecut sau in curentul principal, dar, ceea ce se petrece cu adevarat este faptul ca ne intoarcem la principiile fundamentale, la lucrurile simple, dar care conteaza cu adevarat. Atat de multe domenii (inclusiv electronica, de exemplu) au ajuns cat de departe era posibil, pana intr-un punct in care si-au pierdut intentia pura, originala (inclusiv miscarea New Age), iar acum trebuie sa isi termine activitatea. Mai mult, ne intoarcem in ceea ce pare a fi curentul principal, fiindca ne ancoram in noul Pamant, care se afla foarte aici.

Noile noastre spatii si roluri constau in a fi, pur si simplu. A fi cele mai autentice si simple aspecte ale sinelui nostru. Iar pentru ca aceste aspecte se manifesta in mod atat de natural, noile spatii nu ne vor solicita niciun fel de efort. Acum, suntem incurajati sa ne autosustinem, fiind propriile noastre semnale luminoase, prin simplul fapt ca suntem noi insine. Putem descoperi ca nu ne mai dorim sa ajutam, in vreun fel, pe nimeni. Este posibil ca unii sa ne solicite ajutorul pe care l-am oferit in trecut, dar noi sa simtim, pur si simplu, ca astfel de lucruri reprezinta un capitol incheiat. Am putea resimti o puternica senzatie de sfarsit al tuturor lucrurilor cunoscute vreodata. O moarte de final.

Despre ce e vorba? Realitatea este ca am fost mutati in spatii care ne asigura o mare protectie in ceea ce priveste posibilitatea de a cadea. Noi nu am fost meniti sa ne ducem in jos, odata cu tot ceea ce se prabuseste – si nici macar sa sprijinim procesul. Acum, am fost condusi in spatii care sunt foarte libere si purificate de vechea realitate, care se naruie asemenea efectului de domino. Daca, inainte, ne-am simtit invizibili, acum ne vom simti si mai invizibili, fiindca nu ne putem lasa inhatati de energia celor care nu vor sa schimbe realitatea vietii si care se ineaca, incercand, panicati, sa ne impinga si pe noi dedesubt.

In vremurile trecute, procesul evolutiei noastre spirituale ne-a facut, treptat, sa ne simtim invizibili, fiindca traim si vibram la un nivel mult mai inalt al existentei. Cei cu o densitate si cu o perceptie de sine dominata de ego erau incapabili sa ne vada. Acum, noi suntem mai invizibili ca niciodata, fiindca am fost purtati in spatii de siguranta, in acest timp de finaluri dramatice si colaps general.

Planul precedent prevedea mutarea noastra din vechea realitate – ceea ce s-a si intamplat cu multi dintre noi. Apoi, noi planuiseram sa initiem o noua realitate, intr-o lume noua, odata ce veniseram impreuna, ca frati si surori. Aceasta noua realitate, pe care ar fi urmat sa o cream ca pe un intreg, ar fi trebuit sa ne sustina, in timp ce vechea realitate ar fi disparut cu totul, in cele din urma, in mod treptat si plin de iubire. Totodata, noi ar fi trebuit sa ii sprijinim pe cei care doreau si care ne cereau acest lucru, in urcusul pe treptele vibratoare ale scarii Inaltarii. Oare puteti ghici ce s-a intamplat? Fiintele umane au liber arbitru, fapt care a creat o noua abatere de la planul initial. Oare se va termina vreodata?

Nu sunt indeajuns de multe suflete pregatite – si, de aceea, planul nu se poate desfasura. Vechea realitate se termina cu adevarat, iar Pamantul evolueaza asa cum a planuit, dar modul in care se intampla acest lucru si calea care ne duce acolo se schimba, odata cu fiecare respiratie. Suntem, intr-adevar, intr-un spatiu nou si de vibratie mai inalta din cosmos – si fie si doar acest lucru in sine creeaza stari noi si coplesitoare de fiintare de sine statatoare. Prin urmare, indiferent de ceea ce simtim ca s-ar petrece in jurul nostru, ceea ce apare in interiorul nostru este cu adevarat ceva foarte nou... si totul tine de energia inimii. Energia inimii este cea care ne va duce acolo unde trebuie sa fim si care ne va servi drept sursa pentru a crea tot ceea ce vom avea nevoie sa cream, in vremurile ce vor veni.

Pe 21 aprilie, m-am trezit in zori cu tatal meu in dormitor. Usor tulburat, el nu era foarte sigur unde se afla. Tot ce a putut sa spuna a fost:” Nu am stiut la ce sa ma astept. Chiar nu am stiut cum ar putea sa fie”. Cateva ore mai tarziu, fica mea m-a sunat si mi-a spus ca el murise, exact in momentul in care ajunsese in spatiul meu. Urmatoarele cateva zile le-am petrecut discutand foarte mult, fiindca el pleca pentru scurte perioade de timp, apoi revenea alaturi de mine. Intr-un timp foarte scurt, el a invatat cum sa calatoreasca si a realizat unde se afla acum si, in scurta vreme, a plecat grabit. Desi se intampla pentru scurt timp si doar in aceasta etapa non-fizica speciala (imediat dupa trecerea in alta lume), a fost, oricum, grozav sa pot discuta cu el din nou.

Intrebandu-ma de ce a venit in spatiul meu, imediat dupa ce si-a parasit corpul, in loc sa ajunga intr-un alt loc si intrebandu-l pe el despre locurile prin care a calatorit in acele cateva zile, m-am lamurit ca energia inimii a fost aceea care i-a dictat cu ce anume sa se conecteze.

Mai presus de orice, tatal meu a stiut mereu cat de mult il iubesc. Am fost binecuvantata sa nu am niciun fel de regrete, atunci cand timpul sau pe aceste meleaguri s-a sfarsit. Stiu ca, in acele zile,  el a simtit marea mea iubire, pe care a apreciat-o intotdeauna. De aceea, marea iubire pe care o impartaseam a fost cea care i-a dictat unde sa aterizeze, atunci cand si-a parasit forma. Tot ea i-a dictat incotro sa calatoreasca in continuare – dupa cum mi-a spus in acea zi. Intr-o noapte, vorbeam de ceva vreme, cand i-am spus: “Tata, sunt epuizata. Trebuie sa sting lumina si sa incerc sa dorm un pic”. Temandu-ma ca s-ar putea simti respins, l-am intrebat ce facea atunci cand toata lumea dormea. “O, Karen”, mi-a raspuns el, “sunt atatea locuri in care merg! Ma duc la concerte si aproape oriunde vreau”! El iubea muzica si am putut simti fericirea si bucuria pe care le simtea in timp ce asculta vreun concert undeva, pe planeta. Inima si bucuria lui il puteau purta imediat, oriunde isi dorea sa fie, oferindu-i tot ceea ce isi dorea sa traiasca sub forma de experienta.

In cele cateva zile dinaintea inmormantare, el a disparut din spatiul meu. Stiu ca dupa procesiunea mortuara, majoritatea sufletelor pleaca in locul urmator, in zona de „admisie”. Il rugasem, in timpul uneia dintre ultimele noastre conversatii de dupa moartea sa, sa-mi comunice cand chiar va „pleca” pentru un timp. In seara priveghiului (la care nu am participat), in timp ce stateam cu fiica mea in sufragerie, tarziu in noapte, el s-a aratat si mi-a spus ca acum va face pasul urmator in calatoria sa. A doua zi, i-am putut vedea sufletul de multe ori, dar era tatal meu la o varsta mult mai tanara, din zilele sale fericite, petrecute in India.

Va spun aceasta poveste, fiindca unii dintre voi mi-au scris, rugandu-ma sa v-o impartasesc, fiindca si voi aveti persoane dragi care au plecat de curand si pentru ca propriul nostru proces de evolutie spirituala, prin care murim in timp ce suntem in viata, este foarte asemanator.

Noi calatorim in urmatoarea dimensiune, prin intermediul inimii. Atunci cand ne aflam in spatiul sacru al inimii, totul este diferit. Iar acum putem ramane in aceste stari, in cea mai mare parte a timpului. In spatiul inimii, putem vedea mult mai multe. Totul are sens si totul este clar. Ba, mai mult, ne putem vedea unii pe ceilalti, putem vedea ca totul este cu adevarat conectat si sprijina intregul (sau modul de a fi) si ajungem sa vedem cu claritate ca lumea separarii este creata din densitatea care a existat in vechea realitate si din dimensiunile sau emotiile de vibratie mai joasa.

Odata ce am ajuns tot mai mult in aceste taramuri de vibratie mai inalta, poate fi extrem de provocator sa mai fii o parte din ceea ce lasi in urma si sa mai traiesti intr-o lume a separarii. Ne-am putea trezi strigand: “Observati-ma! Sunt aici”! exact cum, probabil, s-a simtit tatal meu, dupa ce si-a parasit vechea forma si a ramas plutind primprejur, in vechea lume a trecutului sau. Daca ati evoluat intr-un stadiu in care stiti cu totii ca energia de grup este tot ceea ce cunoastem si ca ne respectam unii pe altii cu adevarat, pentru ceea ce suntem, ne putem simti, literalmente, ca in infern, intr-o lume in care aceste norme nu exista.

Pana cand va veni acest timp si cata vreme noi inca traim in realitatea fizica ce ne inconjoara, suntem incurajati sa ramanem in ochiul furtunii, sa fim cei care stim ca suntem, in formele noastre cele mai simple si sa stim ca tot ceea ce ne trebuie ne va reveni in mod miraculos. Un curent invizibil de energie Divina ne insoteste in aceste vremuri. El aranjeaza lucrurile pentru noi, asigurandu-se ca ni se poarta de grija, iar tot ce trebuie sa facem este sa ne repliem si sa urmam caile pe care ne

poarta inimile noastre.

 

Pe masura ce energia inimii incepe sa preia totul, vom invata, totodata, noi modalitati de a exista, care ne vor sustine pe parcursul caderii. Saptamana trecuta, in timp ce conduceam masina de-a lungul Statelor Unite, am fost binecuvantata sa ma aflu in energia inimii si sa urmez calauzirea ei. In cele mai micute orase, am intalnit oameni minunati si am trait experiente pline de iubire si respect, de care nu mai avusesem parte de foarte multa vreme. A fost atat de frumos, incat pana si pisica mea s-a bucurat de calatorie, desi, de obicei, este foarte stresata in astfel de imprejurari.

Energia inimii intrece orice altceva. Ea nu tine seama de credintele spirituale, de culoarea, de stilul de viata, de profesia sau varsta nimanui. Ea reprezinta liantul si puntea de legatura si este cea care ne permite sa ne vedem unii pe altii. Iar atunci cand ne aflam in energia inimii, nu trebuie decat sa ramanem in propriul nostru spatiu...centrati si in ochiul furtunii.

Cu multa iubire si recunostinta,Karen 

 ii multumesc Irinei