Capitularea


William Gammill -Reuniunea -Intalniri in spatiul superior

Capitularea

Ego-ul priveste orice schimbare drept o amenintare, indiferent daca schimbarea priveste sinele perso­nal sau lumea pe care ati creat-o in jurul vostru. Confruntat cu schimbarea, ego-ul ii cere ajutor intelectului si, impreuna, va poarta mintea in sus si in jos, pe nenumarate cai ale ratiunii - confuzii menite sa-1 puna pe ego din nou in control. Inima, ascultand mintea si negasind raspunsuri si nici un adapost sigur, devine tematoare si, in final, se inchide.

Transformarea personala cere ca inima sa fie deschisa si mintea linistita. Cei mai multi dintre voi f ac exact pe dos. Senzatia voastra de separare, manie si frica vine din sporovaiala neincetata a mintii - care depinde de ego/intelect pentru a rationa, citi sau gasi solutii la o problema. Cand nu reuseste acest lucru, inima se contracta din nou, plina de teama.Mintea este cea care face inima sa se inchida. Si cand inima este inchisa, universul nu o poate hrani nici pe ea, nici pe voi.

Solutia pentru o constienta extinsa este capitularea.

Cei mai multi dintre voi considera ca ati ajuns atat de departe prin propriile eforturi si motivatie si ca prin aceleasi eforturi veti merge mai departe - ,,cu voia lui Dumnezeu".

Absurd, mi se spune.

Efortul se interfereaza cu procesul de trezire. Exista un singur lucru pe care trebuie sa-1 faceti - si pe care nu-1 faceti inca - iar acela este sa capitulati si sa acceptati. Incetati sa mai manipulati circumstantele. Incetati sa tot incercati sa invingeti. Aveti totul de castigat, dar nimic de invins. Renuntati la atasamentul fata de cauza si efect, durere si placere, ideea ca o dimensiune este mai buna ca alta, la orice ierarhie a constiintei de autopromovare sau autoinfrangere.

Renuntati. Incetati sa mai ganditi ca trebuie sa fiti altundeva, facand altceva. Acceptati faptul ca ceea ce sunteti in acest moment, este exact ce trebuie sa fiti.

Aveti cu adevarat liber arbitru, dar actul suprem al acestuia este sa va abandonati vointa personala, in fata voiei Divine - de fapt, nu renuntati decat la iluzia de a avea controlul. Nu ati detinut niciodata controlul - cel putin, nu in sens ,,personal'. Si nu faceti greseala de a gandi ca acest act de abandon este ceva ce faceti o data si gata.

Capitularea este un proces continuu.

Trebuie sa renuntati la vointa personala, iarasi si iarasi, in moduri din ce in ce mai subtile. Poate ca va veti simti franti in doua. Cu siguranta ca veti examina fiecare gand si fiecare frica ce are putere asupra voastra; teama de a fi tradati, de a fi abandonati, teama ca, daca veti renunta la vointa voastra in favoarea lui Dumnezeu/Creatorul, veti suferi groaznic, veti fi singuri si infranti, ca viata voastra sexuala e un esec, ca viata va fi de neindurat si asa mai departe. Pana cand, in final, istoviti si epuizati de cat ati muncit in taramul vointei personale si a limitarilor umane, veti renunta, spunand: ,,Ei bine, ai castigat. O sa fac cum vrei."

Cei putin in ce priveste Divinitatea, nu exista limitari.

In punctul unde ati renuntat la toate temerile si la toata opozitia - si pot spune ca e mai greu sa ramai atasat de lumea externa, decat sa renunti la ea - cand veti fi dispusi sa renuntati la credinta in orice altceva decat in Dumnezeu, chiar pana in punctul de a renunta la credinta in acel Dumnezeul pe care lumea crede ca-L cunoaste, in acel punct va veti deplasa usor si simplu intr-o dimensiune a Gratiei Divi­ne - dimensiune care pare sa fie fizica, dar in care exista mai putina densitate si mai multa Lumina. Voi insiva veti deveni mai mult energie, decat materie ,in acest punct, regula este sa fiti cinstiti, integri, sa abandonati speranta si sa traiti avand incredere in timpul si in modul in care vi se va desfasura viata.

La acest nivel de abandonare/ puteti deveni fin instru­ment al universului, slujind cand, unde si in ce fel considera Creatorul ; va abandonati intreaga energie, pentru a servi neconditionat

E posibil chiar sa deveniti un canal de procesare a negativitatii pe care ceilalti nu o pot stapani, procesand-o in folosul colectivitatii. In acest caz, e posibil sa aveti crize de sanatate si de oboseala, care nu sunt ale voastre - un act de liber arbitru, pornit insa din cel mai inalt grad de serviciu si capitulare. Si daca va ganditi ca ,,serviciu" are vreo Iegatura cu locul unde sunteti angajati, sau cum va castigati existenta, ganditi-va bine.

La acest nivel, e posibil sa serviti din spirit, fara a fi nevoie sa apareti in corp fizic pentru a ajuta obiectul ori evenimentul. Din intimitatea vietii si a camerei voastre, va puteti trimite energia - si sastiti ca. are o influenta de o suta de ori mai mare decat daca ati trimite corpul; incepeti sa functional la nivel de spirit, punandu-va vointa in slujba Divinului pentru binele tuturor - serviciu neconditionat, facut impersonal si fara a astepta un anumit rezultat, punandu-va in slujba momentului din fata voastra, orice  ar contine acesta.

Bineinteles ca am vrut sa stiu ce inseamna ,,a renunta la speranta". Pare a fi in contradictoriu cu a trai o viata in cautarea Dumnezeului interior, sau in cautarea oricarui dumnezeu, indiferent care ar fi el. De ce sa ne mai agatam, in timp ce cautam acest dumnezeu iluzoriu, daca nu de speranta?

In primul rand, mi s-a spus ca speranta va scoate din momentul prezent. Sperati ca lucrurile vor fi mai bune, maiane; sperati ca. viata va fi altfel; sperati ca sotia va fi mai desteapta, sotul mai sensibil; sperati ca, intr-un anumit moment din viitor, cartierul, orasul vostru si Iumea in general vor fi la fel de sigure ca ieri, sau ca in urma cu cativa ani.

 Toate aceste mici ,,sperante" fac doua lucruri: presupun ceva negativ si va scot din momentul prezent - care este, de fapt, tot ceea ce exista.

Pe de alta parte, credinta e cu totul altceva; credinta stie, acum, ca totul este exact asa cum ar trebui si ca, daca. va fi nevoie ca ceva sa se schimbe, se va schimba.

Importanta disperarii si a oricarei urgente reale este aceea ca intareste muschiul credintei si, in acelasi timp, va permite sa renuntati la lucrurile nesemnificative.

lar speranta face parte din aceasta categorie si trebuie renuntat la ea. Este ca si cand stratul de grasime - nu de credinta, atentie! - din jurul inimii ar fi prea gros. Toti ati avea nevoie de mai multa credinta. Dar speranta nu are absolut nici o valoare.

Sub stratul de suprafata al sperantei exista indoiala si lipsa de credinta, ceea ce implica faptul ca nu sunteti deloc siguri de ordinea si sistemul lucrurilor din univers, ca poate Dumnezeu/Creatorul a facut o greseala, ca poate voi stiti mai bine decat Creatorul, de ce anume aveti nevoie. Si in mintea voastra nu sunteti pe deplin convinsi ca lucrurile se vor imbunatati vreodata. Astfel incat sperati ca. asa va fi, si va indoiti ca vor fi mai bune.

Lectia continuta aici  este simpla, dar dificil de aplicat; urmati-va ghidul interior, moment de moment. Ziua de maine va avea singura grija de ea.

O viata din trecut sau din viitor nu poate fi traita in pre­zent. Fiecare persoana care ramane blocata in timp, ramane singura. Si, in timp ce renuntati la lucrurile nesemnificative, ganditi-va la asta: iluminarea este cosmarul suprem, robia suprema, in cazul in care va ganditi ca trebuie sa stiti mai multe, pentru a putea sti mai mult.

Adevarul este ca inca un seminar nu va fi suficient; un alt profesor nu va fi suficient; citirea unei alte carti nu va fi suficienta; niciun alt maestru nu va schimba cine sunteti. La un

moment dat, veti epuiza toate caile si va trebui, pur si simplu, sa mergeti in interior si sa capitulati.

Cautarea iluminarii face palmele sa transpire, inima sa tresalte, mintea sa fie nesigura de sine; este doar un alt mod prin care ego-ul/intelectul controleaza cine credeti ca sunteti. Intre timp, veselia zboara pe fereastra si, odata cu ea, orice senzatie reala de libertate.

Renuntati la parerea voastra despre cine credeti ca sunteti, la orice idee ca sunteti speciali.

A fi special inseamna sa fii separat; a crede ca nu esti deja iluminat reduce ideea de iluminare, la doar o alta fantezie a mintii. Este modul in care ego-ul isi planifica propriile funeralii - si participa la ele.

- din Jurnal, august/septembrie, 1996


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În fluxul tuturor lucrurilor bune