Cum iesim dintr-un blocaj interior ?

Momentul în care simţim în noi inima bucuroasă, mulţumită sau profund liniştită este semn că ne aflăm în armonie cu toate energiile, fiinţele şi evenimentele din jurul nostru! Inima deschisă se transformă într-un soi de “semafor verde” pe strada experienţei. La polul opus, suferinţa e indiciul rezistenţei noastre la curgerea energiei, la armonie şi la echilibru. Suferinţa interioară (de orice natură ar fi ea) ne spune că ne opunem binelui care curge natural, firesc şi fără efort. Suferinţa ne spune că stăm prea mult la semaforul roşu, într-un blocaj pe care nu-l putem controla de vreme ce s-a produs. Şi, ce facem – oare – dacă ne-am blocat în trafic? Sigur, nu facem paşi negîndiţi, iraţionali şi lipsiţi de sens, cît acceptăm – mai întîi – situaţia. Aceia ce înţeleg că suferinţa nu-i altceva decît semnul unui blocaj în “traficul energiilor” încep să accepte suferinţa, înainte de a lua alte decizii. Enervarea, supărarea, frica, victimizarea şi toate tipurile de lamentări ne ţin, încă, încorsetaţi în “trafic”. Panica, critica acerbă şi agresivitatea ne ţin blocaţi la un nivel al conştiinţei şi al energiei în care blocajul se accentuează. Pentru a ieşi dintr-un blocaj, avem nevoie să ne mutăm mintea şi inima într-o stare de linişte. Pe un nivel al conştiinţei în care blocajul nu există, pur şi simplu. Şi, de vreme ce blocajul dispare din interior, putem vedea într-un tîrziu cum el dispare şi din exterior! În traficul blocat este îndeajuns să se afle un singur om care poate accesa “liniştea”, acceptarea şi aşteptarea calmă. Mintea şi puterea energetică a unui singur om mişcă – în afara conştiinţei omului – energiile blocate sau, să le numim în termeni ceva mai familiari spaţiului nostru cultural, permite fluidizarea traficului. O fiinţă umană poate fi comparată cu o stradă aglomerată, pe care circulă continuu tot felul de fiinţe diferite. Cînd suferim este ca şi cum oprim pe stradă cerşetorii, criminalii, victimele nefericite, toate categoriile de fiinţe decăzute şi relaţionăm cu ele. Cînd suferim, noi respingem aceste fiinţe decăzute, dar – pentru că vorbim cu ele continuu, le oprim din mers şi vrem ca ele să nu existe, noi le reţinem. Le blocăm. Le validăm şi le invităm să locuiască pe strada noastră interioară. Dar, dacă le permitem să treacă, să curgă în trafic, le dăm voie să fie aşa cum ele sînt şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a vedea în noi şi gîndurile frumoase, şi pe cele pline de speranţă, şi pe cele încrezătoare, şi pe cele iubitoare, ne deschidem inimile. Şi curgem atunci în armonie cu toate cele ce se perindă prin lumea interioară, ca şi cu cele ale lumii exterioare! Armonia înseamnă acceptarea fiinţelor aşa cum sînt ele. Şi smerenia de a ne accepta pe noi înşine aşa cum sîntem. Căci într-un trafic aglomerat, pot trece şi Regii şi Preşedinţii şi Cerşetorii, şi Călăii şi Suferinzii! Şi toţi aceştia sînt locuitori ai interiorului nostru pe care nu-i acceptăm atunci cînd credem că ei trec doar pe bulevardele celorlalţi. Cu toţii avem înlăuntru şi bune, şi rele. Şi frumoase, şi mai puţin frumoase. Îngăduinţa cu sine, cu propriii noştri călători interiori (oricît de urîţi ar părea) ne duce în acceptarea celor netrebnici din alţii şi la conectarea noastră cu inima, care ne transformă în călători responsabili, sensibili, lucizi şi aşa de frumoşi pe cît acceptăm să fim!