Cand '' te lasi ghidat ''de ingeri totul devine mai usor !

“Universul este construit astfel încît să aibă grijă şi să-şi ghideze toate creaturile; păsările au radar, liliecii au sonor, iar noi avem ghizi. Cînd ne trezim cel de-al şaselea simţ şi învăţăm cum să ne conectăm la ghizii noştri angelici, vieţile noastre alunecă în mod natural într-un tipar în care totul este uşor şi fluent, în care sufletele noastre evoluează, ne îndeplinim scopul vieţii şi facem ca timpul petrecut pe Pămînt să fie extrem de plăcut”, spune Sonia Choquette în cartea “Întreabă-ţi ghizii”, apărută recent la Editura For You. Aşadar, omul nu este pe Pămînt ca o trestie în vînt, azvîrlită pe valurile înverşunate ale experienţelor umane! Toate fiinţele au “un înger păzitor”, descris şi acceptat de toate religiile lumii. Autoarea menţionată mai sus spune, între altele, că îngerii sînt singurele fiinţe celeste ce pot lua formă fizică pentru a veni în ajutorul oamenilor. Arhanghelii sînt acceptaţi şi invocaţi ca fiinţe luminoase, puternice şi prezente în viaţa de zi cu zi în forme de care devenim conştienţi sau în forme pe care le intuim ca “spectaculoase”, “magice” sau “misterioase”. Cartea Soniei Choquette aduce indicii nenumărate ale prezenţei şi intervenţiei îngerilor sau a ghizilor, precum şi indicii despre felul în care am putea să comunicăm şi să fim conştienţi de ghidarea lor! Noi credem că unul dintre cele mai importante indicii ale conexiunii minţii şi sufletului omenesc cu ghizii interiori sau cu îngerii rămîne tocmai sentimentul fluenţei şi al uşurinţei în orice am face. Cînd ne simţim mintea liberă de încorsetări şi gînduri negative şi avem sentimentul sufletesc de bine, de mulţumire, de bucurie, de încredere, corelate cu o curgere uşoară, firească prin evenimentele vieţii de zi cu zi, este semn că urmăm ghidarea divină. La polul opus, negativitatea interioară, gîndurile negre şI piedicile nenumărate ce ne apar pe “drum”, într-o acţiune sau o anumită situaţie de viaţă, faptul că trebuie să luptăm intens, să ne zbuciumăm prea mult şi să ne petrecem timp îndelungat pentru înlăturarea piedicilor arată că am acţionat în sens invers îndrumării interioare. Dar şi atunci – mai ales în situaţii cu totul grave, deosebite sau grele pentru noi – pot apărea îngeri în forme umane sau îngeri în viziunea noastră interioară, care ne ajută concret, instantaneu şi necondiţionat şi ne îndrumă (se pare că majoritatea oamenilor au asemenea experienţe). Calea inimii, calea iubirii, calea conectării sufletului şi a minţii cu puterea călăuzitoare pe care-o putem auzi şi o putem înţelege chiar cu ajutorul fiinţelor angelice (dacă cerem ajutorul) ne conduce întotdeauna în sensul curgerii conectate, armonioase cu fiinţele ce ne înconjoară. Cînd ascultăm “şoaptele îngerilor” ori sfaturile înţelepte ale ghizilor ce vorbesc din propria noastră conştiinţă pare că ne impregnăm cu acele vibraţii ale onestităţii, ale blîndeţii, ale acceptării şi ale încrederii într-o putere superioară, continuu prezentă în trăire, dar şi în evenimentele vieţii. Oamenii care pot crede în îngeri şi se bucură la fiecare adiere a frumuseţii lor sînt binecuvîntaţi cu mai multe miracole, cu mai multă sincronicitate şi pot constata în timp că viaţa lor nu mai este o luptă, cît o curgere uşoară către împlinirea misiunii lor în această viaţă!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Reuniunea

Mandala Pamantului

Invitatie