Lucruri prin care trecutul ne insoteste !
În casa oricărui om, ca şi într-un birou sau la locul de muncă se găsesc lucruri inutile. Pixuri fără pastă, şuruburi îndoite, cuie răsucite, cărţi despre scule şi unelte pe care nu le citeşte nimeni, bucăţi de lemn, vase ciobite, linguri ruginite sau cine ştie ce alte obiecte şi ustensile se adună şi convieţuiesc alături de noi. De cîte ori încercăm să facem curăţenie
printre acestea, mai găsim ceva ce pare demn să rămînă, încă, în existenţa noastră, prin sertare sau prin dulapuri, chit că n-am folosit lucrurile cu pricina de ani întregi. Tendinţa de a strînge lucruri devine reprezentarea sufletească a ataşamentului de trecut. Trecutul ne domină atunci cînd nu reuşim să aruncăm sau să dăruim lucrurile inutile, cînd preferăm să ne înconjurăm de ele şi chiar să ne sufocăm
printre ele. Noi reprezentăm psihologic ataşamentul faţă de trecut şi prin această incapacitate de a renunţa la lucrurile care s-au strîns prin sertare, dulapuri, debarale, magazii, portbagaje, locuinţe sau grădini. Înghesuiala care se creează în perimetrul de viaţă al lucrurilor “nemişcate” apare ca imagine a unei aglomeraţii interioare, psihice şi chiar ca un tablou al dezordinii existenţei noastre. “Ce-i sus este şi jos şi ce-i înăuntru este şi în afară”, zicea Hermes Trismegistul. Şi, dacă bălăriile ne bîntuie prin interior, iar trecutul se află în prezent, sub forma înghesuielii şi a dezordinii reprezentată de lucrurile vechi, vom constata că şi existenţa pare la fel de înghesuită şi de dezordonată. Unde este multă harababură exterioară este şi o stare de confuzie în existenţă. Cum şi excesul de ordine devine un surîs candid şi intransigent al nevoii lăuntrice de perfecţiune, la fel de bolnăvicioasă ca şi excesul de mizerie. Şi aceasta pentru că perfecţiunea nu este un atribut al umanului. Cît de echilibraţi sau dezechilibraţi sîntem în sufletul nostru sau în felul în care ne aranjăm şi ne trăim viaţa? Iată o întrebare cu răspuns tăcut şi evident în realitatea imediată. Este de ajuns doar să rotim privirea printre
lucruri, să deschidem un sertar ori să ne privim locuinţa, maşina, grădina, livada sau orice alte peisaje în care trăim pentru a înţelege că ele sînt aspecte ale sufletului şi ale existenţei personale. Convieţuim cu lucrurile la fel de emoţional şi emoţionant pe cît convieţuim cu oamenii şi, adesea, ajungem să ne despărţim de ele mai greu decît ne despărţim de fiinţele iubite. Lucrurile încărcate cu semnificaţie romantică, sentimentală sau cele adunate doar aşa, de dragul credinţei că ele ne vor mai folosi la ceva compun istoria noastră emoţională, care înseamnă ceva ce a trecut. Emoţiile din trecut ocupă spaţiul intim al prezentului şi aşa noi nu mai avem loc pentru prezent, nici pentru mult viitor. A ne descotorosi de lucrurile inutile, de cele ciobite, de pungi, de fiare, de mici obiecte “emoţionale” poate deveni o acţiune terapeutică extrem de eficientă şi capabilă să provoace schimbări importante în existenţa noastră. Inconştientul primeşte vibraţia “curăţeniei”, semnalul ştergerii unor emoţii care ne ţin agăţaţi de trecut şi, prin aceasta, ne bruiază capacitatea de a trăi în prezent. A fi liber în raport cu obiectele, dar şi cu emoţiile trecutului înseamnă a fi detaşat şi de
lucruri, dar şi de emoţiile care au fost trăite de mult. Scăpînd de vechituri, mintea se decongestionează, gîndurile se limpezesc, existenţa devine mai plăcută. Căci se spune: “Trecutul tău este prezentul tău, iar prezentul tău este viitorul tău”.
printre acestea, mai găsim ceva ce pare demn să rămînă, încă, în existenţa noastră, prin sertare sau prin dulapuri, chit că n-am folosit lucrurile cu pricina de ani întregi. Tendinţa de a strînge lucruri devine reprezentarea sufletească a ataşamentului de trecut. Trecutul ne domină atunci cînd nu reuşim să aruncăm sau să dăruim lucrurile inutile, cînd preferăm să ne înconjurăm de ele şi chiar să ne sufocăm
printre ele. Noi reprezentăm psihologic ataşamentul faţă de trecut şi prin această incapacitate de a renunţa la lucrurile care s-au strîns prin sertare, dulapuri, debarale, magazii, portbagaje, locuinţe sau grădini. Înghesuiala care se creează în perimetrul de viaţă al lucrurilor “nemişcate” apare ca imagine a unei aglomeraţii interioare, psihice şi chiar ca un tablou al dezordinii existenţei noastre. “Ce-i sus este şi jos şi ce-i înăuntru este şi în afară”, zicea Hermes Trismegistul. Şi, dacă bălăriile ne bîntuie prin interior, iar trecutul se află în prezent, sub forma înghesuielii şi a dezordinii reprezentată de lucrurile vechi, vom constata că şi existenţa pare la fel de înghesuită şi de dezordonată. Unde este multă harababură exterioară este şi o stare de confuzie în existenţă. Cum şi excesul de ordine devine un surîs candid şi intransigent al nevoii lăuntrice de perfecţiune, la fel de bolnăvicioasă ca şi excesul de mizerie. Şi aceasta pentru că perfecţiunea nu este un atribut al umanului. Cît de echilibraţi sau dezechilibraţi sîntem în sufletul nostru sau în felul în care ne aranjăm şi ne trăim viaţa? Iată o întrebare cu răspuns tăcut şi evident în realitatea imediată. Este de ajuns doar să rotim privirea printre
lucruri, să deschidem un sertar ori să ne privim locuinţa, maşina, grădina, livada sau orice alte peisaje în care trăim pentru a înţelege că ele sînt aspecte ale sufletului şi ale existenţei personale. Convieţuim cu lucrurile la fel de emoţional şi emoţionant pe cît convieţuim cu oamenii şi, adesea, ajungem să ne despărţim de ele mai greu decît ne despărţim de fiinţele iubite. Lucrurile încărcate cu semnificaţie romantică, sentimentală sau cele adunate doar aşa, de dragul credinţei că ele ne vor mai folosi la ceva compun istoria noastră emoţională, care înseamnă ceva ce a trecut. Emoţiile din trecut ocupă spaţiul intim al prezentului şi aşa noi nu mai avem loc pentru prezent, nici pentru mult viitor. A ne descotorosi de lucrurile inutile, de cele ciobite, de pungi, de fiare, de mici obiecte “emoţionale” poate deveni o acţiune terapeutică extrem de eficientă şi capabilă să provoace schimbări importante în existenţa noastră. Inconştientul primeşte vibraţia “curăţeniei”, semnalul ştergerii unor emoţii care ne ţin agăţaţi de trecut şi, prin aceasta, ne bruiază capacitatea de a trăi în prezent. A fi liber în raport cu obiectele, dar şi cu emoţiile trecutului înseamnă a fi detaşat şi de
lucruri, dar şi de emoţiile care au fost trăite de mult. Scăpînd de vechituri, mintea se decongestionează, gîndurile se limpezesc, existenţa devine mai plăcută. Căci se spune: “Trecutul tău este prezentul tău, iar prezentul tău este viitorul tău”.
Comentarii