Uneori soarta ne face castigatori pierzand !

Cîteodată, cînd crezi că te-a părăsit norocul, tocmai atunci el te loveşte ori tocmai te curtează. Tu te zbaţi, te munceşti să schimbi situaţia, alergi şi plîngi sau disperi şi te simţi ca şi cum ai trăi ultima ta suflare sub povara loviturii, fără să ai habar ce noroc se ascunde în ghinionul tău. De exemplu, iubitul pentru care ai părăsi lumea întreagă alege să-şi pună papionul lîngă/şi cu altă femeie. Ce ghinion, ce suferinţă! Numai că, peste vreo cinci ani, afli că iubitul care te-a părăsit îşi căsăpeşte nevasta de trei ori pe zi, îngurgitează droguri şi alcool şi, în plus, nu se mai duce de multă vreme pe la muncă. Abia atunci îţi aduci aminte cum te-a lovit norocul în ultimul moment, în ultima suflare de clipă, în vreme ce tu îl tratai ca pe un biet şi netrebnic ghinion. Pentru noi este greu, chiar imposibil să înţelegem că-n viaţă este ca la clinica de chirurgie. Pentru ca stomacul ulceros să se vindece trebuie, mai întîi, să-i spinteci cu bisturiul şi asta înseamnă durere, operaţie, internare, oprire din activitate, cheltuieli. Toate acestea sînt “forme de durere”; durere fizică, durere la buzunar, durere la suflet. Dar durerea pregăteşte vindecarea. Şi-n problemele de viaţă, unde-i durerea mai mare, norocul te trage de mînecă mai îndeaproape şi cu mai mare stăruinţă. Problema este că nu pricepem aceste insistenţe dureroase ale norocului atunci cînd le trăim şi nu acceptăm operaţia sorţii la fel cum o acceptăm pe aceea făcută de către doctor. Sigur că soarta nu cere semnături, parafe şi ştampile, ci îşi urmează operaţia, cu voia sau fără de voia noastră, realizînd instantanee de tipul: ”Te vindec cu forţa”. Soarta ne vindecă forţat şi ne oferă medicamente dure, prin situaţii de viaţă la fel de dure. Cînd picăm de pe un piedestal, cînd ratăm un post important sau o afacere trăsnet, cînd ne părăseşte femeia iubită sau soţul divorţează, credem că ghinionul ne caută cu lumînarea. Începem să ne simţim oprimaţi, ofuscaţi, frustraţi şi încinşi în febra unei existenţe cu gust de mărar stricat, în vreme ce undeva, în adîncuri, înghiţim linguri mari de dulceaţă, pe care o mînă nevăzută ne-o întinde, o face să ne alunece pe gît, o digeră şi-o amestecă maiestuos în locul nostru. Mîna sorţii pare să lucreze necontenit şi aparent dur, dar în folosul nostru. Abia într-un tîrziu îndepărtat realizăm că cei ce ne părăsesc ne redau fericirea, afacerea leşinată se transformă în ceva nou şi absolut extraordinar, poate în timp liber, poate într-o poveste pe care n-am fi trăit-o. Toate întîmplările se aşază straniu, dar logic şi limpede, ca izvoarele. Lovitura de noroc, venită peste noi ca una de ghinion, arată că omul trebuie să se antreneze şi să-şi educe capacitatea de a pierde cu graţie. Căci în pierdere există o schimbare de drum, un traseu diferit şi-o potecă pe care, poate, n-am visat-o niciodată. Avem nevoie să învăţăm că potecile deschise de soartă arată strălucirea şi vigoarea, lumina şi umbra unei înălţări. Norocul se încalţă cu papuci de cerşetor şi ne bate la poartă insistent. Dacă îl primim sau îl trimitem la următoarea casă depinde doar de noi. Pare că nu-i noroc mai încîntător decît cel ce ascunde în sine chipul Cenuşăresei şi nici superbă azvîrlire a mîinii sorţii ca în situaţiile cele mai dramatice şi mai febrile ale vieţii noastre.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În fluxul tuturor lucrurilor bune