Constiinta care poate aprecia !

Majoritatea oamenilor poartă în adîncul inimii dorinţa şi chiar nevoia stringentă de a fi apreciaţi. Un gunoier se simte încîntat dacă şeful îi laudă prestaţia. La fel şi un savant premiat pentru munca sa. Un copil îşi doreşte să-i fie apreciată străduinţa de a fi luat o notă bună, cum un politician trăieşte satisfacţia aprecierii pentru o iniţiativă bună! Dezaprecierea inhibă iniţiativele, creativitatea, capacitatea de a lua decizii şi afectează energia omului pînă acolo unde îl poate demoraliza complet. Din nefericire, mintea preia din mediu în mod contagios tendinţa de a dezaprecia, ceea ce face ca în jurul nostru să fie un adevărat “flagel”, iar oamenii – inclusiv noi înşine – să trăim stări intense de suferinţă şi de deprimare. Capacitatea de a aprecia este specifică minţii pozitive, integre şi tolerante, graţie conectării sale la adevăratele valori umane, precum iubirea pentru oameni, binele lor, dorinţa de a ajuta şi a încuraja. Trebuie să recunoaştem că fiecare om are şi această capacitate, dar o folosim selectiv, adesea încurcîndu-ne în criteriile pe care le folosim pentru a aprecia pe cineva. Ajungem, astfel, în situaţia de a ne dezaprecia partenerii de viaţă, oamenii iubiţi, oamenii care ne ajută şi ne doresc binele. Sîntem dispuşi să apreciem la fel de condiţionat pe cît iubim de condiţionat. Apreciem un om dacă ne dă ceva şi-i dezapreciem pe aceia ce nu ne dau ceva. Apreciem momentul în care altul ne-a împlinit o dorinţă şi-l dezapreciem data viitoare, cînd el n-a mai răspuns corespunzător aşteptărilor noastre. Aşadar, cineva este bun dacă ne împlineşte dorinţele sau aşteptările şi nu mai este bun în clipa în care nu ni le împlineşte. Chiar dacă aceasta este o gîndire de clasa a doua, sinceritatea cu noi înşine ar putea să ne arate că o folosim pe scară largă. Şi, dacă chiar sîntem apreciaţi după criterii atît de subiective, cum este simpla stare de plăcere sau neplăcere pe care i-o producem cuiva, se pune întrebarea: de ce insistăm, totuşi, în a ne dori atît de intens aprecierea? De ce nu putem observa subiectivitatea umană şi de ce nu putem vedea multe situaţii în care, oricît de bine intenţionaţi am fi, oricîtă străduinţă am depune pentru a-i face plăcere altui om, oricît de frumos ne-am purta şi oricît de multă dragoste i-am dărui el continuă să ne dezaprecieze? Poate că şi noi facem acelaşi lucru cu cineva anume, poate nici mintea noastră nu-i capabilă să vadă străduinţa, generozitatea sau dăruirea cuiva aflat în apropiere! Şi, pentru că lucrurile chiar stau astfel cu adevărat şi majoritatea dintre noi jucăm deopotrivă rolul celui ce dezapreciază, ca şi rolul celui dezapreciat, un exerciţiu esenţial pentru o reparaţie interioară sănătoasă şi serioasă este inevitabil. Dezvoltatea capacităţii de apreciere este o urgenţă, cu atît mai mult cu cît ea descrie un nivel înalt de conştiinţă. Fără a fi conectaţi la această capacitate, ne vom provoca nouă înşine suferinţă, dar şi celor din jur pentru că mintea dezapreciativă nu se poate aprecia nici pe sine cu adevărat. Aşa cum spuneam ieri, a avea o viziune pozitivă sau puterea de a vedea părţile bune ale vieţii înseamnă a avea în interiorul tău “energie” provenită dintr-un nivel mai înalt al conştiinţei. Şi astfel devine clar de ce unii pot, alţii nu pot şi de ce avem nevoie să înţelegem ambele feţe ale medaliei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În fluxul tuturor lucrurilor bune